Este aşa de frumos când lumea se gândeşte la tine şi îţi vrea binele. Te strânge în braţe şi îţi zice, „nu am să te las să pleci, acum lucrurile au redevenit la normal”.
Fata mai mică din faţa mea, cu un cap decât mine, îmi zâmbeşte şi mă face să am încredere în ea. Inima îmi bate iar eu chiar cred în această mică povestioară.
-Ahh, cât mă bucur., \mi mai spune.
Inima ascultă, în timp ce creierul meu se gândeşte pentru un răspuns. O privesc în ochii ei căprui, cu mici noanţe, de gălbui, rămânând mută. Iar cred.
Îmi dau bretonul pe spate şi mă întorc în camera mea, în prezent. Părul îmi atârnă în jurul feţei, iar din cauza căldurii, îl strâng la spate. Am crezut, şi încă cred cu inima, dar creierul nu este de aceeaşi părere, aşa că tot îmi dă semnale. „nu mai fii fraieră! Nu ai de ce să te gândeşti la aşa ceva. Oamenii mai mint, dar tu nu trebuie să fii ca ei. Nu te minţii pe tine.! Eşti o fată prea deşteaptă ca să mai crezi că lumea se poate schimba. Nimic nu mai e la fel. De fapt e la fel ca vara trecută, când ai rămas tu şi cu pc tău, aşteptând cu orele să îţi spună cineva „bună”, dar bine înţeles că aşa ceva nu se va întâmpla. Opreşte-te! Opreşte-te! Opreşte-te!”, am rupt legătura cu creierul meu pentru că deja mă făcea să mă simt şi mai rău. Trebuie să te opreşti!
Lacrimile cad, iar eu îi ordonez creierului să mai înceteze, să mă manipuleze.
Bine înţeles, eu gândesc cu inima, poate de asta cred atât de mult. Poate de asta sufăr acum.
No comments:
Post a Comment
I'm really sorry but I'm not in any photo on my blog.
Anyway, I love all the comments you leave here, and I'm pretty sure they will make my day. Thank you! ❤ ❤