Dreamin' 'bout him.

            

Mă îndrept spre dulapul meu. Aceleaşi haine. Într-un colţ foarte îndepărtat, pe un raft bine păstrat, zace puloverul lui. Ponositul lui pulover. Îl iubea. Ştiam asta. Mi l-a dat cu o seară înainte să se întâmple... tragedia. 

Mi-a spus că mă iubeşte, după care m-a sărutat dulce şi cald, cum numai el ar fi putut vreodată să o facă. 

Nu trebuia să se termine aşa. Nu trebuia să fie spulberat din viaţa mea, ca şi cum nici nu ar fi fost aici, vreodată. Nimic din ceea ce s-a întâmplat, nu ar fi trebuit să se purceadă. Nimic. Trebuia să mai stau un singur minut cu el. Trebuia să îl strâng în braţe... Nu trebuia să îl las să plece. Îl iubesc prea mult. 

Iau încet şi foarte atentă puloverul, şi îl duc spre faţă, sperând să mă pot înneca în parfumul lui, sperând să mi-l pot materializa în faţa ochilor, sperând să îl strâng în braţe. Încă se simte parfumul bărbătesc, care odinioară, mi se părea prea puternic şi înţepător, dar acuma pare perfect. Fiecare noanţă dulce şi masculină al acestuia mi se pare interminabilă. Nu mă pot opri. Îl vreau lângă mine. Am nevoie de el. 

Pun puloverul larg pe mine, sperând să îl simt pe pielea mea, ca şi cum el m-ar fi luat în braţe, ca şi cum ar fi fost acolo cu mine, ca şi cum ar fi încercat să mă sufoce, din dragoste. 

Regret fiecare minut pierdut, fiecare minut în care l-am judecat, fiecare greşelă, fiecare vorbă aruncată anapoda într-un moment plin de sinceritate, fiecare lucru care l-ar fi putut deranja, şi aş da orice pentru încă un minut petrecut cu el. Doar unul singur. Un singur minut în care aş putea să îi spun cât de mult îl iubesc, în care să mai primesc o sărutare dulce, în care să pot să-i spun cât de mult mi-aş dori să fie lângă mine. Un minut doar al nostru. 

Mă îndrept spre pat. Îmi este somn. Sunt extenuată. Prea multe idei. Prea multe dorinţe şi vise, deşarte. 

 Nu mai am lacrimi. Oricât de mult aş încerca să plâng de dorul lui, nu pot. Sufletul meu a secat. Este ca şi mort. Tot ce mai am sunt amintirile. Numai ele. Mi-aş dori să pot avea mult mai mult, dar nu am. Amintiri cu el râzând...

Ochii sunt năpădiţi de lacrimi. Mă cuibăresc în pat şi mă fac mică, cât de mică pot, pentru a mă acoperi în întregime cu frumosul pulover gri. Mă apucă o durere de cap cruntă. Nu am mai mâncat de zile. Nu mă simt bine. De ce mi l-ai luat? De ce mi-ai făcut asta? De ce i-ai făcut lui asta? Nu meritam nici unul dintre noi. 

Am innebunit... 

Uşor ochii mi se închid, lacrimile cad, şi udă perna pufoasă în care mi-am îndesat corpul. Plang în hohote. Ochii mi se închid. Îl văd... îl simt...îl visez... Adorm încet, încet. 

xx