Noapte plină.

I-am zis Ariei, să vină la mine acasă, ca să ne ia cu maşina Daniel. Pentru că s-a făcut deja ora 5:30, o un pe Aria.

-Alo? Aria unde eşti?

-Acuma ajung, imediat intru pe strada ta...

-Ok, vorbim atunci.

Apăs pe butonul roşu, după care mă uit pe braţul meu, unde încă mai aveam numărul lui Daniel. Îl scriu repede şi aştept să îmi răspundă.

-Bună. Sunt Kate.

-Hei. Bună.

-Ştii că mi-ai zis, că ai putea să vii să mă iei petru petrecee. Mai este valabilă oferta?

-A, da, cum să nu. Oricum eu veneam să te iau, chiar dacă aveai de gând să vii sau nu. Gata eu, sunt în faţa casei tale.

Şi mi-a închis. Am rămas stană de piatră, cu telefonul în mână, şi cu degetele în jurul lui, pentru că nu mă aşteptam să vină, să mă ia, fără să vorbesc cu el.

Mă uit repede pe geam pentru a mă asigura că nu a glumit. Dar chiar nu  aglumit. Maşina lui neagră, cu geamuri fumurii este în faţa casei mele.

Ies repede pe uşa din faţă, şi o încui cu sârguinţă.

Când îmi întorc faţa spre stradă, văd că vine repede şi Aria.

Alerg spre maşină, pentru a mă asigura că Daniel nu se supăra, că am adus-o şi pe ea.

Are geamul deschis , şi bag capul pe geam.

-Daniel, vreau să te întreb ceva de ultimă oră., am zis foarte repede.

-Zi.

-Uite, o vezi pe fata aia care vine spre casa mea?, i-am arătat-o pe Aria, care mergea agale, pe trotuar. Am rugat-o şi pe ea să vină, sper că nu te superi.

-Nu. Este perfect, cu cât mai mulţi, cu atât mai bine.

-Da. Şi mă întrebam, că poate poţi să o duci şi pe ea cu maşina..., şi am terminat eu cu un zâmbet.

-Da. Sigur. Să nu-ţi faci probleme pentru asta., şi mi-a zâmbit şi el.

Ajunge şi Aria, lângă maşină, şi îşi bagă şi ea capul pe geam, lângă al meu.

-Bună, eu sunt Aria.

-Hei, mie poţi să-mi spui Daniel. Hai vă urcaţi, sau ce mai aşteptaşi.

Aria, m-a lăsat pe mine în faţă, în timp ce ea s-a dus pe locurile din spate, care sunt ceva mai înguste.

Daniel porneşte motorul, iar eu întrerup liniştea.

-Şi unde este mai exact această petrecere,. am întrebat eu curioasă

-Câteva străduţe mai încolo. Nu foarte departe de aici.

-Ok., a zis Aria, destul de entuziasmată.

În seara asta chiar trebuie să discut cu ea despre ceea ce se întâmplă, la ea acasă, şi de ce îşi doreşte aşa de tare să plece de acolo. Sper că nu este nimic grav, pentru că nu prea ştiu cum aş putea să o ajut, şi ce sfat aş putea să-i dau.

Ajungem în faţa unei case ceva mai mare decât am obişnuit să văd pe aici. Ne-am dat jos din maşină, şi am trântit toţi uşile cu zgomot.

Muzica este tare dată, aşa cum se obişnuieşte la o petrecere adevărată. Nu prea am fost la multe petreceri, pentru că sinceră să fiu nu prea îmi place muzica tare, doar dacă este la mine în căşti. Oricum se pare că dj-ul de la petrecerea asta, este destul de bine pus la punct cu lumea muzicii bune.

-Haide fetelor, doar nu vrem să pierdem vremea pe aici. Nu-i aşa?

-Nu. Absolut nu!, a zis Aria foarte entuziasmată.

Cu toate că eu am vrut să vin, şi chiar eu i-am spus Arie despre petrecere, dintr-o dată am impresia că nu este o idee chiar aşa de bună.

Am un tic de care nu pot să scap oricât aş încerca. Îmi muşc buza pe interior, numai atunci când am o stare de nervozitate, sau când presimt că ceva nu este bine. Aşa am făcut şi acuma, când mă uit la Aria. Nu puteam să dau acuma înapoi, trebuia să merg mai departe. Încă îmi este frică că va ajunge la vechile ei obiceiuri, aşa că trebuie să stau cu ochii în patru.

Daniel nu a mai spus nimica, şi a luat-o înaintea noatră, ca o gazdă bună, cum se pretinde că ar trebui să fie.

Pătrundem în curtea mare a casei, care din stadă, nu se vedea, din cauza gardului verde excesiv de mare. Peste tot sunt tot felul de decoraţiuni, care seamana mai mult cu hârtie igienică colorată, din cauza felului dezordonat în care sunt puse. Pe gazon văd pahare mari, roşii, albastre, galbene, din carton, care cred că sunt folosite. Pe lângă ele sunt mucuri de ţigări, şi iar sentimentul meu de mai adineauri, îşi face apariţia. În copacii din faţa casei, sunt puse fire luminate, care se folosesc iarna, la decorarea caselor. Cred că aceştia erau singurii care arătau mai omeneşte.

Câţiva petrecăreţi pe ici şi colo, stau şi vorbesc cu pahare pline de băutură în mână. Treuia să îmi dau seama că asta voi găsi aici.

Gândurile mi-au fost întrerupte de o voce de băiat:

-Hei, Danny boy! Cine sunt puicuţele pe care le-ai adus cu tine?

 În faţa noastră avem un băiat, inalt, cu ochii albastrii ca oceanul, -pe care obişnuiam să fac surf-, cu părul şaten deschis, şi îmbrăcat cu o cămaşă în carouri, blugi, şi picioarele goale. când am văzut că nu are nimic în picioare mai aveam puţin şi izbucneam în râs, dar m-am abţinut cât de mult am putut.

            Daniel face o srângere de mână complicată cu el, după care arată mai întâi spre mine, şi după aceea spre Aria, spunându-ne numele.

            -De ce eşti aşa de egoist, şi le păstrezi numai pentru tine?, l-a întrebat tipul cu ochii albaştrii, pe Daniel. Adule în casă! Hai, hai, hai..., ne-a zorit el.

După ce băiatul s-a mai îndepărtat de noi, m-am apropiat şi mai mult de Daniel, spunându-i cu voce joasă.

            -Cine este tipu’?, am întrebat curioasă.

            -El, este gazda ta!, mi-a spus zâmbind.

            -Şi, cum îl cheama? Pentru că sincer nu vreau să mă fac de cacao....

            -El e Ricky., după care s-a îndreptat spre casa cu geamurile de la parter, din pământ până la tavan. Iubesc farte tare acest tip de geam, numai că nu îţi mai lasă nici pic de intimitate.

            -Ai auzit Aria? Tipul cu care am vorbit mai devreme, sau tipul care a vorbit cu noi, este Ricky.

            -Ooo, Ricky. Haide că vreau să fac cunoştinţă cu el.

            M-a luat de mână şi m-a târât după ea, până în casă. Şi când spun târât, vorbesc foarte serios. Dacă ar putea să fie şi ea puţin mai graţioasă, nu ar strica chiar deloc.

            Am ajuns foarte uşor în mijlocul camerei, unde se află o masă, cu băutură, şi sucuri. Aria nu a putut să se abţină şi şi-a luat un suc de vişine, după are a pus mâna pe sticla de vodkă, pe care a întors-o cu fudul în sus, din care a curs lichid cât să umple paharul până atunci plin trei sfertri, cu suc de vişine. M-am uitat urât la ea, în timp ce îmi puneam suc  într-un pahar.

            -Ce, ce e?, a spus nevinovată.

            -Cum adică ce e? Ţi-ai pus vodka peste suc. Cum aş putea să nu observ.

-Suntem la o petrecere Kate. Relaxsează-te. Doar unul.

-Da, bine, cum zici tu. Chiar nu vreau să mă cert cu tine, dar dacă te găsesc pe 7 cărări, să nu te aştepţi să vin să te iau., i-am zis pe un ton destul de dur şi alarmant.

-Ok, mama. Mă duc la baie., a zis ea ca replică, pe un ton sarcastic.

Nu îmi place absolut deloc ce a trebuit să-i zic adineauri, dar trebuia să o fac, pentru că altfel, nu am nici o şansă să mă asculte. Aşa măcar m-am făcut auzită. Sper să nu facă vreo prostie.

După ce mi-am dat seama  că Aria m-a părăsit, am observat că sunt înconjurată, de o mulţime de oameni pe care nu îi ştiu. Mă ridic pe vârfuri încercând să caut pe cineva cunoscut, o căpăţână familiară, cu care puteam să îmi petrec vremea. Şi iat-o acolo. Căpăţâna creaţă, pe care am văzut-o de atâtea ori în ultima vreme.

Îmi iau paharul cu suc de vişine, şi încerc să mă strecor spre Tom.

Oricât de tare este muzica, tot se aud ţipete, şi pot chiar să prind din zbor câteva cuvinte, chiar foarte clare.

 M-am apropiat şi mai tare de trupul înalt al lui Tom, care stă cu spatele la mine. De data aceasta este îmbrăcat diferit. Are o geacă de piele pe el, cu o cămaşă în carouri, blugi şi teneşi. Nu m-aş fi aşteptat la o aşa ţinută din partea lui.

Îniainte să apuc eu să-l bat pe umăr se întoarce el, şi îmi zâmbeşte larg, poate că cel mai larg zâmbet , de când l-am cuoscut. Cine ştie care era motivul pentru care zâmbea, dar cred că sunt pe cale să aflu.

-Hei Tom, ce cauţi aici? Credeam că nu vii.

-Da, păi cel puţin aşa aveam în plan, dar m-am gâdit mai bine şi am zis, „de ce nu?”, iar acuma iată-mă aici.

-Mă bucur că ai venit. Pe Daniel l-am pierdut în mulţime, dar nu cred că te prea interesează, iar pe Aria, am lăsat-o să se ducă la baie cu un pahar de vodkă. O noapte frumoasă, nu-i aşa?

            -Ahh, da, păi nu chiar dream night., mi-a zis cu părere de rău în voce.

            -Ştiu., i-am răspuns şi eu după un minut de tăcere, în care m-am analizat din nou situaţia. Ce ai în pahar? Adică ce bei?

            -Suc de vişine, preferatul meu, cu o picătură de vodka, dar nu multă, aşa că stai calmă.

            -Nu şi tu... Credeam că eşti întreg la minte., şi am terminat cu un oftat adânc, după care mi-am îndreptat privirea spre paharul aprope gol, cu suc de vişine.

            Atmosfera dintre noi a devenit destul de monotonă. Nu am vut să îmi ridic privirea, iar asta cred că l-a cam supărat pe Tom, pentru că simt că devine  destul de tensionat. Nu cred că a mai suportat, şi şi-a strecurat uşor mâna pe conturul feţei mele, după care a încearcă să o ridice. Nu am opus rezistenţă, penrtu că mi-am dat seama că nu am nici un sorţ de izbândă.

            -Nu vreau să te supăr. Hai vino să ne luăm băuturi noi.

            Simt cum pielea îmi fiebe în locul unde şi-a pus mâna mai adineauri, şi chiar cred că m-am înroşit. S-a uitat adânc în ochii mei, fără să scoată nici o vorbă, după care şi-a retras mâna.

            Iar îmi muşc buza pe dinăuntru. Iar sunt tensionată. Tot trupul îmi este încordat ca naiba.

            Fără să îmi dau seama, am început să strâng destul de tare paharul roşu.

            -Dă-mi paharul., mi-a zis.

            -Bine. Ia-l., i-am zis puţin răstită.

            I-am dat paharul, şi m-am întors fără să mă mai uit la el. Am pornit cu paşi repezi spre masă, şi oarecum îi simţeam prezenţa în spatele meu. Simţeam vibraţiile teneşilor lui. Îi şimţeam parfumul, pe care până acuma nu l-am observat aşa de tare. Miroase îmbietor..., dar nu trebuie să m gândesc la aşa ceva.

            Iau un pahar albastru, pun repede suc de vişine şi mă îndrept spre ieşirea din casă. Nu am vrut să ştiu dacă Tom este în spatele meu, pentru că aş cam vrea să scap de el.

            Se pare că m-am mişcat prea încet pentru că este deja lângă mine, sorbind din pahar.

            -Unde te duci. Adică lasă, nu contează unde te duci, pentru că acuma vreau eu să te duc undeva.

            M-a luat de mană, conducându-mă undeva în spatele casei. Nu am făcut nici cinci paşi, că eu m-am şi opintit nevrând să merg.

            -Ce e? Ce s-a întâmplat? Eşti supărată?

            -Da, adică nu, adică da... Vreau să mă duc acasă.

            Tom a oftat şi a început să vorbeasă foarte convingător.

            -Hai măi nu fii aşa copil. Ai venit la petrecere. Trebuie să te distrezi. A stat un minut fără să zică nimic, după care şi-a continuat discursul. Ricky, are o trambulină în spatele casei. Obişnuiam să vin la el acasă, când eram mici, numai că să mă dau în ea. O să fie distractiv. Hai.

            Când am auzit de trambulină, parcă întreaga situaţie nu mi s-a mai părut atât de tristă, şi avea şi el dreptate: nu sunt un copil care atunci când se supără, îşi ia jucăriile, şi pleacă acasă. Hai. Ce mai contează? Până la urmă şi aşa nu am să mă înţeleg cu Aria când am să-i spun că vreau să plec.

            -Bine, hai.

            Când m-a văzut că am acceptat, mai avea puţin şi sărea în sus de bucurie, iar pe faţă i-a apărut un zâmbet larg.

            -Mergem sau ce?, i-am spus când l-am văzut că se holba.

            -Mhmm., mi-a spus râzând.

            Nu ne-a luat mult, şi am ajuns la trambulină. Acuma am înţeles, de ce îi plăcea aşa de tare. Trambulina asta este pur şi simplu uriaşă.

            Îmi dau repede jos teneşii negrii, şi îi azvârl lângă trambulină. Cum am terminat, m-am cocoţat, şi ca un copil mic, fără minte, care se bucură, şi când îi dai o monedă, încep să sar. Nu după multă vreme, mă urmează şi Tom.

            Am obosit desul de repede, iar prin gâfâituri Tom încearcă să îmi spună ceva.

            -Îţi place?

            -Da., am spus şi eu cu voce terminată.

            -Hai să ne oprim puţin, te rog. Am obosit.

            -Ok. Stop., am zis şi m-am trântit pe plasă.

            M-am aşezat turceşte, iar Tom s-a aşezat lângă mine. Chiar m-am distrat, poate că mai mult decât m-am aşteptat. Nu m-am mai purtat de multă vreme aşa de copilăreşte, şi chiar trebuie să spun că a cam început să îmi placă...

            -Te-ai distrat, huh?

            -Da foarte bine. Încă mai gâfâiam aşa că cuvintele mele au ieşit cu pauze destul de mari între ele.

            -Mă bucur. Speram că aşa se va întâmpla.

            Am auzit destul de târziu ce a spus, pentru că eu eram prea captivată de cerul plin de stele, care ne veghează în seara asta.

            Când şi-a dat seama că nu am auzit, s-a uitat şi el spre cer, pentru că mă vedea cât sunt foarte fascinată de el. Poate că nu înţelegea prea bine de ce sunt aşa de atentă, la aceste mici puncte, care stau tot timpul, seara pe cer, acoperindu-ne ca o pătură, arătându-ne cât de frumoasă poate să fie şi o noapte normală.

            -Îmi plac stelele, şi îmi place să mă uit la ele în linişte., am spus în timp ce mă întindeam pe spate, pentru a vedea mai bine.

            -Păi da fiecare cu ce îi place, ştii cum e. După ce a terminat de vorbit s-a întins şi el lângă mine numai că de data asta nu chiar aşa de aprope.

            -Insensibilule., i-am zis şi m-am uitat urât la el.

            -Nu sunt insensibi, doar că, fiecare cu cei place.

            Am stat puţin în linşte, după care am zis.

            -Gata, atunci eu a terminat aici., am zis în timp ce mă ridicam în capul oaselor.

            -Hai, măi nu., iar mâinile lui s-au încordat în jurul trunchiului meu, după care m-au tras la loc, şi mai apoape de el.

            Nu m-am aşteptat la aşa ceva, iar în momentul ăsta suntem mai aproape ca niciodată. Când m-a tras lângă el, nu am mai căzut pe spate, ci întro parte, iar el încă are mâinile în jurul trunchiului meu. Şi el este într-o parte, iar poziţia, este de aşa natură, încât poate să se uite în ochii mei.

            Mă uit prin el, şi îmi muşc buza pe interior, de data asta mai tare ca niciodată.

            Părul meu lung îmi este răvăşit, iar câteva şuviţe îmi sunt pe faţă. Îşi ridică uşor mâna şi mi le dă la oparte, cu mare atenţie. Înghit în sec, după care simt cum inima îmi bate rău de tot în piept, şi cum muşchii din tot corpul îmi îngheaţă. Mintea îmi este încetinită, iar imaginea din faţa ochilor mei nu mai este chiar aşa de clară.

Cum am ajuns tocmai aici? De ce simt aşa ceva pentru Tom?

Mâna lui a rămas pe conturul feţei mele, în timp ce respiraţia lui devine alertă. Mi-am dat seama că şi el ese tensionat, dar este mult mai puternic decât mine, şi se poate ascunde mult mai bine.

Nu pot să mă mişc, iar el profită de acest lucru. Faţa lui se apropie încet de a mea, iar corpul meu simte nevoia să facă şi el la fel, dar conştiinţa mea îmi spune că trebuie să mă ridic şi să plec, aşa cum ar fi trebuit să fac acum 3  minute.

A avut o mică retragere, atuci când aproape ne-am atins, pentru că nu ştia nici el dacă este tocmai bine ceea ce face. Şi totuşi în final buzele ni s-au atins. A fost o simplă atingere, a buzelor noastre cărnoase şi moi, nu a durat mai mult de 2 secunde. S-a retras rapid, şi când a văzut că eu nu fac nimic, doar stau ca momâia, s-a apropiat iar. De data asta buzele s-au atins, după care ceva mai mult, şi mai intim.

Ce o fi fost în capul meu de nu m-am ridicat?

Am întrerupt sărutul, pentru că am realizat, că nu este bine ceea ce fac. M-am ridicat, suprinzândul, am înhăţat teneşii, şi am luat-o la sănătoasa.

Undeva din spate am auzit un Kate, pierdut în aer, pe care urechile mele nu ar fi vrut să îl audă niciodată.

Nu m-am mai uitat în spate, şi nici ceea ce am în faţă nu prea m-a mai interesat. Fericirea mea cea mai mare a fost atunci când l-am găsit pe Daniel în faţa casei, cu un pahar în mână. Tot timpul el are acceşi faţă nemişcată, este tot timpul acelaşi tip cool, pe care vrei să-l ai în preajmă, e tot timpul la fel. De fapt nu tot timpul... atunci când aproape a dat cu maşina peste mine, se enervase rău de tot, dar totuşi cred că a fost un lucru bun că ne-am întâlnit în felul ăsta.

-Hei, unde ai fost., m-a întrebat curios şi neliniştit în acelaşi timp.

-Pe aici, pe acolo. Ştii cumva unde este Aria., l-am întrebat nerăbdătoare.

-Nu. Chiar nu ştiu.

-Ok, atunci ajută.mă să o caut.

Nu a mai spus nimic, şi m-a urmat în casă, unde am început disperată să o caut. Am căutat-o peste tot la parter, şi când mi-am dat seama că nu am să o găsesc aici, am ieşit cu Daniel afară.

Am găsit-o lângă un copac cu Ricky. Se pare că fata asta ce îşi pune în cap, se şi întâmplă. Este destul de apropiată de el, şi când spun apropiată, vreau să spun, foarte apropiată. Un sărut foarte profund, mă face să îmi întorc privirea spre Daniel.

-Te rog, nu mă pune să mă duc eu la ea să o iau. Poţi să o faci tu, şi îţi rămân datoare...? Te rog.

Nu a stat mai mult de o secundă să se gândească, că mi-a şi răspuns.

-Stai liniştită, mă duc. 
Iar eu am spus un merci, care s-a dispersat foarte repede în aerul din jurul meu, care probabil că nici nu a ajus la urechile lui. 

L-am văzut pe Daniel, cum se îndreaptă destul de repede spre ei, şi încearcă, să le capteze atenţia. Nu poate să se înţeleagă nici cu Ricky şi nici cu Aria. Într-un final îi explică ceva lui Ricky, iar săracul băiat se cam clatină când se dă mai în spate. Daniel a luat-o pe Aria de braţ şi a încercat să o facă să se apropie de mine, dar ea este cam pe 7 cărări.

Aveam eu un sentiment că aşa se va întâmpla, numai că speram că nu aşa de rău. Off, de ce mi se întâmplă mie. Ce o să îi explic eu mamei ei? Sau nu. Mai bine nici nu o mai duc acasă, şi am să o sun pe mama ei, să-i spun că rămâne la mine peste noapte. Pare un plan destul de bun, dar eu tot sunt foarte dezamăgită de ea. Şi dacă nu i-aş fi spus. Off.

Daniel a ajuns cu ea lângă mine, iar eu îl ajut să o care.

-O să îţi spun ceva, dar să nu pari prea uimită. Pe lângă băutură se pare că a şi fumat nişte iarbă.

-Ahh, rahat, nu din nou. Acuma chiar nu pot să o duc acasă la ea. Ştii cumva numărul mamei ei?, l-am întrebat, sperând că nu trebuie să îi caut în telefon.

-Kate, tu nu ştii, nu-i aşa. Ea nu ţi-a spus.

-Ce nu mi-a spus?, am întrebat foarte curioasă.

-Kate, mama ei a murit, acum 7 ani.

Când am auzit, mai aveam puţin şi cădeam. L-am ajutat să o bage în maşină, pentru că ea deja adormise, după care l-am întrebat:

-Ea, nu mi-a spus niciodată aşa ceva. De ce nu mi-a spus?, aproape că am ţipat eu.

-Nu ştiu eu de ce nu ţi-a spus, dar cred că nu îi face foarte mare plăcere să vorbească despre aşa ceva, adică cui i-ar face plăcere.

-Bine am înţeles acuma., am spus în timp ce închideam portiera. Şi tatăl ei? Ştii ceva despre el?

A băgat cheile în contact, şi a pornit motorul.

-Tatăl ei... Cred că lucrează pe un vas de pescuit sau ceva de genul ăsta. Ştii eu cred că ea ar avea mare nevoie de o prietenă ca tine, numai că şi tu trebuie să o întrebi de ai ei.

-Ok, aşa am să fac., am zis destul de posomorâtă. Acuma are sens. Pentru că nu a avut pe nimeni lângă ea s-a apucat de fumat, şi de băut. Chiar îmi pare rău pentru ea. Eu ar trebui să învăţ să am o înfluenţă, mai mare asupra ei, dacă am de gând să o conving să se lase. Trebuie să o ajut cumva.

-Te-ai distrat?, m-a întrerupt Daniel din gândire.

-Da, oarecum, până acuma.

-Chiar îmi pare rău pentru Aria., mi-a spus cu părere de rău.

-Şi mie, şi aş vrea să pot să o ajuta cu ceva, orice., am spus după care am oftat îndelung.

Am ajuns în faţa casei mele, sperând ca nimeni să nu mă vadă când intru cu Aria în casă.

M-am întors spre bancheta din spate, unde am găsit-o pe Aria dormind ca un copil mic. Pare aşa de inocentă, dar în acelaşi timp aş vrea să o strâng de gât pentru ceea în ce mă va băga.

-Ai vreo idee, despre cum aş putea să o scot din maşină, să o duc în casă, fără să pară anormal, şi mai ales fără să o vadă părinţii mei?, l-am întrebat.

Daniel s-a întors, şi şi-a întins mâna spre bancheta din spate cât să poată să o plesnească pe Aria, pe obraj, probabil sperând să o scoale. Se pare că a funcţionat, pentru că imedia Aria, şi-a deschis ochii şi a început să devină conştientă.

-Imi vine să te omor!, am spus eu pe un ton agresiv.

-Poţi să mă duci acasă te rog?, a întrebat.

-Nu, prinţesă., am spus eu cu sarcasm. În seara asta dormi la mine, şi nu accept nici un refuz, da Barbie?

-Ok., a spus ea foarte bosumflată.

-Hai acuma jos din maşină, ca să vedem dacă poţi să mergi singurică., a spus dintr-o dată Daniel.

Fără să mă mai gândesc mult, m-am dat jos din maşină, deschzându-i portiera Ariei.

Nu mai este aşa de ameţită, dar tot se mai bălăngăne puţin. S-a dat jos, şi a pornit-o pe alee, spre casă.

Am văzut că se descurcă, iar eu am profitat de timpul liber pentru ai mulţumii lui Daniel.

-Mulţumesc! Nu ştiu ce m-aş fi făcut dacă nu erai la petrecere. Şi m-am apropiat de el să îi dau o îmbrăţişare amicală. Nu a durat mult, i-am spus „pa”,după care m-am dus spre casă alergând, prinzând-o pe Aria din urmă.

-Hai să o facem şi pe asta., am zis eu mai mult în şoaptă, aşa încât să nu mă audă.

Deschid uşa şi dau peste mama care trecea din bucătărie spre sufragerie.

-Bună fetelor, ce faceţi?, a zis mama, în timp ce se uita puţin chiorâş la mine, din cauză că nu am anunţat-o că va veni cineva la noi.

-Mamă ea este Aria, fata de care ţi-am povestit. Ştii ea nu prea se simte bine, o doare burta şi capul, ştii tu probleme de fete, şi m-a rugat dacă poate să stea la mine în seara asta, iar eu nu am putut să o las aşa singură acasă. Mama s-a uitat destul de urât la mine când am terminat propoziţia pentru că nu a înţeles care este faza cu „singură acasă”.

-Da. Sigur că poate să stea., a spus mama, iar eu am condus-o pe Aria sus.

Repede mama mi-a făcut rost de o saltea, pe care am pus o lenjerie, la fel de repede, eu i-am dat Ariei un tricoul larg, cu niste pantaloni scurti, în care să poată să doarmă. oboseala şi-a făcut apariţia, iar ea a adormit foarte repede, ceea ce şi voiam să se întâmple, pentru că nu prea aveam chef de vorbă după toate cele petrecute...

ஜ۩۞۩ஜ

Acesta este un fragment de dinaintea celui numit "eşti vrăjitoare", aşa că accţiunea practic se petrece în trecut faţă de aia. Îmi cer scuze că le-am scris aşa, dar mi-a venit ideea cu noaptea aia mai înainte decât cu cea de aici, şi nu am vrut să o pierd, aşa că am scris-o înainte. (: