Cartea.

Cartea mi-a fost întotdeauna aproape. Orice s-ar întâmpla eu ştiu că am s-o găesesc acolo pe raftul meu sacru, cu cărţi mult adorate.

Cineva mi –a spus odata ca o carte este singurul dar ce poate fi deschis de nenumarate ori si tot timpul te va surprinde.

Ştiu ca niciodată nu o să mă dezamăgească, ba din contră ştiu ca îmi va ţine partea.

Simt că suntem făcute una pentru cealaltă, şi că adeseam gândim în accelaşi fel, ia unele lucruri sunt de aşteptat de la ea. Întotdeauna o să îmi dea exemple de urmat şi multe învăţături pe care nu am să le uit.

Nopţile de agonie, şi melancolie în care lumea mi se pare că se termină, iau cartea, draga mea soră, o strâng în braţe, o miros, după care încep să îi aflu povestea, care uneori este mult mai tragică decât a mea.

Zilele pe care mi le petrec cu ea sunt aşa de scurte iar uneori ne despărţim prea repede, prea brusc, cu un final care mă lasă să aştept poate luni în şir, un final care mă face să mor de curiozitate.

Uneori este încăpăţânată şi ambiţioasă, şi nu mă lasă să îi ştiu toată povestea, să îi fiu aproape, să o înţeleg. Alte ori este arţăgoasă şi se poartă urât cu mine, iar uneori nici nu o mai recunosc.

Cartea este schimbătoare şi atrăgătoare. Intră în atâtea buclucuri, care mi se par aşa fantasctice, pentru că ştie să iasă din ele, dar dacă mi s-ar întâmpla mie, oare aş ştii să scap de ele?

Uneori şi totuşi de aşa multe ori mă face să plâng, cu lacrimi şiroite şi cu suspine, care îmi usucă gâtul, şi îl face sub formă de scoarţă de copac, după care este ca şi cum mă ia în braţe şi îmi spune „este totul bine”, şoptindu-mi uşor la ureche continuarea.

Uneori nu îmi place de ea şi îi trântesc filele cu repezeală, cu zgomot, şi cu mult praf răspândit prin jurul meu, după care o arunc pe un raft. Poate că o să o găsesc când am să fiu mai bătrână şi o să am 72 de pisici, iar o carte este modul de a-mi omorî timpul.

Alteori mă îndrăgostesc nebuneşte de ea, şi nu o pot lăsa să îmi scape printre degete, precum  apa, pentru că o iubesc. 

Coatele îmi sunt tocite,  inima mai are puţin şi explodează, iar ochii urmează repede cuvinte după cuvinte, propoziţii după propoziţii.

Magia ei mă innebuneşte, iar imaginaţia mea prinde forma multor trupui, pe care le formez aşa cum vreau, şi pe care o să le iubesc toată viaţa mea.

Nu am să reuşesc să te cunosc niciodată foarte bine, dar măcar ştiu că te iubesc.