Înainte!

De multe ori vara când locuiam în Jacksonville, eram dimineaţa pe plajă, la prima oră, înaintea tuturor, pentru a vedea soarele cum răsare din mare, să văd cum cerul lua foc şi cum oceanul este mai frumos ca niciodată. Acuma în casa din Oklahoma trebuie să văd răsăritul din spatele unor draperii, super transparante. Îmi este aşa de dor de Jacksonville, şi de viaţa mea de acolo, de placa mea de surf, pe care am donat-o unui orfelinat , pentru că mi-am dat seama că nu mai am ce să fac cu ea aici, între munţi. Îmi este dor de verile mele în care stăteam până târziu în apa recişoară a oceanului, bucurându-mă că sunt foarte liberă, şi că viaţa merită trăită. 

Îmi plăcea să mă scufund şi să simt apa cum îmi înconjoară corpul, cum mă îmbraţişează. Soarele îmi dădea acea noanţă măslinie, mult iubită de mine, care acuma cred că se va duce din cauza frigului. Nu îmi place ideea, dar trebuie să mă acomodez. Noua me aviaţă a începu, chiar dacă nimeni nu m-a întrebat şi pe mine nimic. Revolta pe care o simt, este adâncă şi nu cred că se va duce în curând. Oceanul era a 2-a mea casă. Acuma s-a dus şi nu prea mai simt că aparţin nicăieri.