Magie specială.

-Mira. Te rog nu fă o scenă aici.

-Du-te dracu’. Nu am nevoie de tine.

-Bine. Faci cum vrei. Dar mâine tot tu ai să mă suni să îmi zici că te doare capu’ ca naiba.

M-am întors, şi cu paşi mari şi m-am îndreptat spre uşa de ieşire. Nu era chiar cel mai select club în care intrasem în viaţa mea, dar era bun de o noapte de distracţie. Pereţii erau desenaţi cu spray, cu tot felul de simboluri, şi tot felul nume stilizate pe care uneori nu le înţeleg. Şi eu mi-am adus odată pray-ul şi am desenat un pahar cu o cireaşă în el, dar deja nu se mai vedea pentru că era acoperit de alte desene. Artistul din oameni, şi mai ales din puşti, în sfârşit putea să iasă la iveală.

M-am împins în uşa grea a clubului, care mă ducea spre o alee, cumva din spatele lui. O alee destul de ponosită, cu ghene de gunoi, de la care venea un miros oribil.

Nu puteam să mai suport comportarea lui Mira. Mă enerva la culme. Nu pot să fiu eu tot timpul lângă ea să o ajut. Ştiu că a fost o influenţă rea pentru mine, ceea ce o dovedeşte şi ţigara „specială”, pe care mi-a dat-o în seara asta şi pe care aveam de gând să o arunc, dar brusc parcă nu mai părea aşa de rea...

Nişte puşti care au ieşit să tragă un fum, stau lângă zid. De nervi, mă duc hotărâtă spre ei să le cel un fum. Eram nervoasă, şi dărâmată total aşa că cea mai simplă cale de-ami alunga gândurile era ceva "magie specială."