Wednesday, November 30, 2011

P.S.: tomorrow is december


Da aşa este. Mâine este 1 Decembrie, şi prima zi de iarnă mai dură, pentru că practic s-ar presupune că este iarnă încă din Noiembrie, dar de, vremea se cam joacă cu noi...

So happy birth day December!

Because I love it.

Pentru că fiecare fată visează să se îndrăgostească nebuneşte la 17 ani, să iubească şi să fie iubită, iar după aceea să trăiască o viaţă frumoasă înainte...

O să îmi lipsească foarte tare Bella, Edward şi Taylor, chiar dacă ştiu că nu s-a terminat şi că mai există un film, dar mie nici acela parcă văd că nu îmi va ajunge!
Pur şi simplu iubesc prea mult acest film, această poveste, imaginaţia lui Stephenie Meyer, personajele, şi tot ce ţine de acest film.
Cu toate că am citit cartea de un an şi mai bine -wow, ce naibaaa, când a tecut atâta timp?- nu prea îmi aduc aminte fiecare detaliu, pentru că am citit cartea în mai puţin de o săptămână. Pur şi simplu mă culcam şi mă sculam cu gândul la ei, şi nu aveam altă grijă decât cea de a o termina mai repede, cu toate că am regeretat după aceea. 
Iubesc filmul. Toate efectele sunt superbe, iar felul în care au putut să o facă aşa de slabă pe Bella, este de-a dreptul cidat. Era prea slabă şi aveai impresia că mai avea puţin şi îi îi ieşeau oasele prin piele, iar vederea aceui lucru m-a făcut să mi se ridice părul pe ceafă. Whoooaaah.
Poate că unul dintre cele mai impresionante lucruri a fost faza cu Jake şi haita, după ce află el că Bella este însărcinată, când mârâie toată haita, şi când se vede putearea pe care o are cu adevărat Jake, în faţa lui Sam. Se auzeau groaznic în sală toate mârâiturile acelea, dar este frumuseţea filmului, nu?Jake este în plină glorie, iar deabea acuma se vede cât de bine ştie el să joace.
Edward pare un mort, dar chiar aşa este rolul lui, deci, practic -hihihi- îşi joacă rolul foarte bine.
Prea multă vorbăraie, prea multe detalii, dar cel mai bine este să vedeţi cu ochii voştrii cât de superb este filmul.

Şi aşa se termină...



Tuesday, November 29, 2011

Lupta

-aceasta este o nouă poveste. nu are nici o legătură cu celălalte poveşti pe care le-am mai postat pe blog-

Niciodată nu am fost fata care să meargă la petreceri şi să danseze, până nu o mai ţin picioarele. Tot timpul eram mai retrasă, preferam să îi văd pe alţii cum se distrează. şi cum dau sticla de bere pe gât la fiecare început şi sfârşit de melodie. 
De data aceasta am ales să fac accelaşi lucru. Ştiu că ar fi fost mai bine să ies şi eu în evidenţă, dar pur şi simplu nu îmi stă în fire.
Am dus paharul al gură şi am mai luat o înghiţitură din bere. Toată gândirea mi-a făcut mare sete. Canapeaua pe care stăteam este foarte confortabilă, ca să nu mai spun că îmi dă tot spectacolul de pe ringul de dans în faţa mea. 
Elizabeth era sufletul petrecerii. Este foarte diferită faţă de mine. Îi plac petrecerile şi aglomeraţia,  cu toţi băieţii cu care se sărută, se visează măritată, este mult mai nebună şi mai spontană decât mine, iar unduielile pe care le face pe melodia asta din fundal, îmi dă ocazia să văd că poate fi şi senzuală.
-Charlotte, hai vin-o!
Şi asta eram eu. Elizabeth mă chema pe ringul de dans, iar eu nu mai puteam să o refuz şi de data asta. "Un dans", mi-am spus în mine, dar mi-am dat seama că vor urma mult mai multe.
-Heheheiii. În sfârşittt! Ce ţi-a luat aşa mult?, mi-a spus cu veşnicul ei zâmbet pe faţă.
-Ahhh, nu ştiu., i-am răspuns nonşalantă.
Adevărul era că ce doamne iartămă, eram la munte, unde se presupune că ar trebui să mă distrez, pentru că majoritatea şcolii este aici, sau mă rog cei mai importanţi puşti, care nu dau un căcat pe nimic, simt pur şi simplu fiecare sunet al melodiei, iar trupurile lor se unduiesc după cum le zice muzica. 
Le-am urmat medelul. Mi-am închis ochii şi m-am lăsat purtată de val. Mă simţeam bine... Poate chiar bine. Dar brusc ceva mi-a tăiat toată pofta. Atunci mi-am adus aminte. Aveam o mare problemă, pe care trebuie să o rezolv cât mai repede cu putinţă, pentru că altfel nu ştiu de ce sunt în stare. 
Nu avema nevoie de oghindă ca să îmi dau seama...
-Char, ai ochii roşiii..., mi-a şoptit, Eli, furându-mi vorba din gură.
Ştiam că se va întâmpla mai repede sau mai târziu, pentru că niciodată nu durează pentru veşnicie, nimic nu este veşnic, şi mai ales,.... mai ales, asta...
-Char, pleacă repede, înainte să te vadă cineva., mi-a spus foarte hotărâtă Eli. 
Aşa era trebuia să plec din hotel, trebuia să merg să... vânez. Urăsc chestia asta mai mult decât ar putea cineva vreodată. Cu toate că nu suport să sacrific bietele animale, atunci când îmi satisfac plăcearea, mă simt aşa de bine, ca în al 9-lea cer, iar asta este de neexplicat. Simţă că ţi se ridică firele de pe şira spinării, şi că părul ţi se face măciucă, iar papilele gustative, sunt inundate de plăcere...


Mi-am luat căciuliţa mea cu ciucuraş, -foarte şic- de pe masă, şi am ieşit foarte repede afară. Nu că aş mai simţi frigul sau căldura, sau orice alt lucru din acestea, dar trebuie să  par normală.
Trebuia să plec cât mai repede de aici până când nu ajungea pofta mea la apogeu. Pădurea, este cea mai bună alegere, iar acolo singur am să găsesc un iepuraş, dacă am noroc, sau cevaaa...
Cobor în grabă scările şi mă strecor printre copaci în întunericul pădurii. Nu am nevoie de lanternă sau eu mai ştiu de altceva de genul acesta, pt că am nocturna mea proprie... Ahh la naiba, mi se udă cizmele care nu sunt făcute tocmai de zăpadă. Oricât nu aş fi simţit eu frigul, tot îmi ieşea abur pe gură. Mi-am îndesat mâinile în hanorac, şi am luat-o la sănătoasa.
Miros adânc, sperând că poate întâlnesc ceva, orice cât de mic. După cum sperasem, am adulmecat -cât de aiurea sună- un lup, al cărui sânge miroasea apetisant. 
Sunt aşa de bucuroasă. Mă las purtată de val şi o iau la sănătoasa spre lup. Nu mai conta, ştiam unde era. Se ascundea sub un copac, aşteptând parcă să mă reped la el. Iubesc animalele, dar dacă ar şti cineva cu adevărat ce le pot face, m-ar omorî. 
-Bună, păpuşa., am auzit unde apoape de mine, o voce de bărbat foarte groasă.
Ce naiba?... Am pus frână, pentru că în faţa mea a apărut un bărbat cu un trup masiv de care apoape că m-am izbit.Nu se poate. Nu are cum. Ştiu cine sunt tipii ăştia, şi este clar ce vor de la mine.
Ohh fuck it. Nu acum... Nu puteau şi ei să aştepte până când mâncam şi eu ceva şi aveam forţele întregi. Aşa nu am mai mâncat de 3 zile, ceea ce înseamnă că sunt foarte, foarte slăbită.
Nu am mai stat mult pe gânduri şi i-am tras un pumn în burtă tipului înalt, şi mare ca o stâncă din faţa mea. Din spate s-a repezit un altul, căruia i-am dat un şut în burtă, şi l-am trimis în copacul din spatele meu. Un alt tip mai slăbuţ, s-a repezit ca un fulger la mine, şi m-a apucat cu o iuţeală imensă de gât, a cărui strânsoare mă sufoca. Cu toate puterile cu care am mai rămas, am reuşit să zic o incantaţie, cu ajutorul căreia, mi-am încins mâna. I-am dat mâna la o parte, i-am, făcut brânci aşa fel încât să cadă cu faţa în sus, după care am luat creanga de jos şi i-am înfipt-o în inimă. Trebuia să trec la fapte. Deja camarazii lui se trezeau, iar unde din spate a mai apărut încă unul. Un vampir superb, tânăr, poate de aceeaşi vârtă ca mine, care din păcate lucra pentru cel rău... Too bad.
I-am smuls creanga din inimă celui pe care l-am lăsat pe vecie fără suflare, după care m-am întors la tipul mare, pe care l-am lovit cu un pumn în faţă, după care l-am înjunghiat, cu o forţă mai mare decât am crezut în inimă. Nu mai puteam. eram depăşită numeric. Sigur tipul chipeş era desertul, care era menit să mă captureze, iar restul erau doar un mod de-ami stoarce orice forţă din mine. 
Tipul pe care l-am împins spre copac, are şi el o creangă destul de ascuţită în mână. Era prea mult. Deja a venit şi celălalt tip în spre mine. Nu ştiam ce să mai fac. Amândoi erau super puternici şi superi rapizi. Trebuie să îmi fie învăţare de minte să nu mă mai las neglijată niciodată.
-Hei, Matt, nu o răni prea rău., a zis tipul chipeş, spre cel cu creanga în mână, după care negru în faţa ochilor mei. M-a lovit drept în moalele capului, iar forţa de care eram lipsită în acest moment, m-a făcut să mă probuşesc ca o mămăligă la pământ.




Sunday, November 27, 2011

Remember.


Ştiu că am mai pus poza asta prin februarie, dar nu are nimic, pentru că este genială.

Saturday, November 26, 2011

Thursday, November 24, 2011

-Uh, salad.


"I'm Cook!!!"


Cook: I don't think you know what I am, mate.
John Foster: I think I do. You're nothing. [Cook nods sarcastically] You don't deserve that girl. And you know... I do.
Cook: [mockingly] I'm a fucking waste of space. I'm just a stupid kid. I got no sense. A criminal. I'm no fucking use, me. I am nothing. So, please... Please... Get it into, you know, into your bonce... that you killed my friend. And... [shrugs] I'm Cook. [John Foster smiles] I'M COOK! [throws a punch. Series ends]

Hihihi... mor de curiozitate să văd cum s-a terminat de fapt. Ce mă enervează regizorii ăştia care te lasă cu buza umflată. Vreau să ştiu dacă a murit Cook, sau tâmpitul ăla de Foster. Mă rog cred că nimeni nu ştie despre ce vorbesc, iar ca să fac lumina, este vorba despre Skins UK, sezonul 4. Este aiurea când nimeni nu ştie cine este Cook, sau Foster, sau drâguţul de Freddie.




Inside my heart is breaking, my make-up may be flaking, but my smile... still stays on.

Pentru că astăzi mi-am adus aminte de tabăra fabuloasă pe care am avut-o în 2009, mi-am adus aminte şi de Queen. Poate că este o aşăturare destul de ciudată, tabără-Queen, dar de fapt nu este mare scofală. la fiecare sfârşit şi început de tabără, respectiv în prima şi ultima zi, organizatorii făceau câte un filmuleţ, unde pe coloana sonoră era "I want to break free", pe care o iubesc.




Dacă nu murea Freddie Mercury, care dădea acea magie puternică melodiilor, poate că ieşeau multe alte hituri, păcat că a avut SIDA, şi o supra doză, care l-a luat din lumea asta.

This is EPIC!

I hope it's gonna make you notice...


Este, este, este cea mai tare melodie din istoria celor care există, iar trup asta orice s-ar întâmpla cu starea mea de sprirt sau schimbările prin care trec, este singura trupă pe care o ascult cu mare drag.
Nu contează că melodia asta este veche de aproape 4 ani, pentru că fraţilor dacă am lua-o după cât de bune şi vechi sunt melodiile de la Guns n'Roses, Bon Jovi, Queen, Nirvana şi mulţi alţii, nu am ajunge nicăieri.
Am rămas uimită când anumitor persoane chiar le place Kings of Leon.

Wednesday, November 23, 2011

Ce face insomnia din om...


Cum mai nou este la modă DubStepul, am zis să încerc şi eu să văd ce mare căcat este pe aici... Adica  afost ceva de genul "Mama ce bine sună melodi aia din Skins când este Alo(sezonul 5, în care iar se schimba actorii, dar de data asta radical), personajul principal, ce naibaa, vreau sa stiu cum se numeşte", am dat pe Soundtrack, şi am găsit o melodie, care o să fie mai jos... Adevărul este că uneori mă zgârie pe creieri, şi îmi vine să arunc calculatorul ăsta tâmpit pe geam, dar alteori sună aşa de bine... mai ales dimineaţa la alarmă...
Mă rog. Faza e că nici nu voiam să aud de dupstep după ce m-a bătut cineva la cap cu tipul ăsta de muzica, dar acuma pot să zic că, poate chiar îmi place.





Tuesday, November 22, 2011

Para-Para-Paradise...



Know there was something that, and something that I left behind. When I leave this world, I'll leave no regrets. Leave something to remember, so they won't forget. I was here... I lived, I loved, I was here... I did, I've done, everything that I wanted, and it was more than I thought it would be. I will leave my mark so everyone will know, I was here... (Beyonce - I was here)

It's the way I’m feeling I just can't deny, but I've gotta let it go
It's like you're screaming but no one can hear. (Rihanna - We found love)

If they say life's a dream, call this insomnia, cause this ain't Wonderland, it damn sure ain't Narnia, and once you cross the line, you can't change your mind. Yeah I'm a monster, but I'm no Frankenstein! (Bruno Mars - The other side)

 Dreamed of paradise every time she closed her eyes. (Coldplay - Paradise)



Acum ştiu. A venit, şi nu va mai pleca…


Toamna în gradina îsi acorda vioara.
Plâng strunele jalnic, lung si prelung
Si-n goala odaie acorduri ajung...
Si plâng în odaie, si eu din vioara...
Plâng strunele toate lung si prelung.

Fereastra e deschisa... vioarele plâng...
O, ninge... si toate se sting...
Palida, toamna nervoasa, cântând a murit...
Îmi cade vioara si cad ostenit,
Iar toamna, poeta, cântând a murit.

(George Bacovia - Toamna murind)
(Aceasta este poezia pe care am avut-o azi la teza la română. Mă bucur că profa ne-a dat o poezie de Bacovia, şi mai ales una ca acesta, pentru că m-a inspirat pentru o postare. ☺ )

Ultimele frunze cad din copac. Merg pe stradă, iar o rafală de vânt mă prinde din urmă. Totul s-a schimbat, soarele, cerul, lumea. Frigul ne intră in oase şi nu mai iese de acolo până la sosirea primăvarei, care pare aşa de departe...
Îmi aduc aminte cum vara mă enerva fiecare rază de soare, pentru că era prea cald, dar acuma aş da orice pentru o singură rază, care să mă ia uşor în braţe, să mă încălzească, şi să nu mai fiu nevoită să tremur ca naiba, tot timpul. 
Totul pare aşa de mort, iar chiar dacă nu a murit încă o va face în curând, pentru că nimic nu va rezista cruntului frig.... 
Ştiu că tipul acesta de vreme, cu ploaie, vânt, ceaţă, fig şi aşa mai departe, mă face să intru în depresie.
Plouă, iar vântul se înteţeşte. Plouă. Plouă. Mă uit pe asfalt şi văd ceva cunoscut, dar pe care nu l-am mai văzut de atâta amar de vreme… Un micuţ fulg de nea, se topeşte pe asfaltul plin cu apă, de la ploile din zilele precedente. Primul fulg de nea, l-am văzut.       
Din cer, cad mici lacrimi albe, filigramate, graţioase, ca într-un dans, o mare de fulgi albi. Îi simt, în suflet, în corp, iar fără să îmi dau seama, încep să zâmbesc. Oricât de negru şi urâtă este iarna, pe toţi la un moment dat ne face să zâmbim…
Acum ştiu. A venit, şi nu va mai pleca…


"I know the sun’s set to rise."



When she was just a girl, she expected the world, but it flew away from her reach, so she ran away in her sleep. Dreamed of paradise every time she closed her eyes. When she was just a girl, she expected the world, but it flew away from her reach, and the bullets catching the tees. Life goes on it gets so heavy. The wheel breaks the butterfly. Every tear a waterfall. In a night, the stormy night she closed her eyes. In a night, the stormy night away she flies.Dream of paradise. So lying underneath the stormy skies, she said "I know the sun’s set to rise". It’s gonna be paradise.



Thursday, November 17, 2011

It's a mad, mad world.



It's the boy you never told I like you. It's the girl you let get away. It's the one you saw that day on the train, but you freaked out and walked away. It's the plane you wanna catch to Vegas. Things you swear you do before you die. It's the city you love that waits for you, but you're too damn scared to fly. Hit the lights. Let the music move you. Lose yourself tonight. Come alive, let the moment take you. lose control tonight. It's the time that you totally screwed up, still you try to get it out your brain. It's the fight you head when you didn't make up. It's the past that you're dieing to change. It's all the money that you're saving, while the good life passes by. It's all the dreams that never came true, cause you're too damn scared to try. Hit the lights. Let the music move you. Lose yourself tonight. Come alive, let the moment take you, lose control tonight. It's a mad, mad world, gonna make it escape. It's a perfect world, when you go all the way. Hit the lights. Let the music move you, lose yourself tonight. So let's go (go, go, go) all the way. Yeah let's go (go, go, go) night and day. From the floor to the rafters. People raise your glass. We could dance forever. Hit the lights. Let the music move you. Lose yourself tonight. Come alive, let the moment take you, lose control tonight. It's a mad, mad world, gonna make it escape. It's a perfect world, when you go all the way. Hit the lights. Let the music move you, lose yourself tonight.




Nobody gives a shit, so why should I care?






Wednesday, November 16, 2011

Magie specială.


-Mira. Te rog nu fă o scenă aici.
-Du-te dracu’. Nu am nevoie de tine.
-Bine. Faci cum vrei. Dar mâine tot tu ai să mă suni să îmi zici că te doare capu’ ca naiba.
M-am întors, şi cu paşi mari şi m-am îndreptat spre uşa de ieşire. Nu era chiar cel mai select club în care intrasem în viaţa mea, dar era bun de o noapte de distracţie. Pereţii erau desenaţi cu spray, cu tot felul de simboluri, şi tot felul nume stilizate pe care uneori nu le înţeleg. Şi eu mi-am adus odată pray-ul şi am desenat un pahar cu o cireaşă în el, dar deja nu se mai vedea pentru că era acoperit de alte desene. Artistul din oameni, şi mai ales din puşti, în sfârşit putea să iasă la iveală.
M-am împins în uşa grea a clubului, care mă ducea spre o alee, cumva din spatele lui. O alee destul de ponosită, cu ghene de gunoi, de la care venea un miros oribil.
Nu puteam să mai suport comportarea lui Mira. Mă enerva la culme. Nu pot să fiu eu tot timpul lângă ea să o ajut. Ştiu că a fost o influenţă rea pentru mine, ceea ce o dovedeşte şi ţigara „specială”, pe care mi-a dat-o în seara asta şi pe care aveam de gând să o arunc, dar brusc parcă nu mai părea aşa de rea...
Nişte puşti care au ieşit să tragă un fum, stau lângă zid. De nervi, mă duc hotărâtă spre ei să le cel un fum. Eram nervoasă, şi dărâmată total aşa că cea mai simplă cale de-ami alunga gândurile era ceva "magie specială."




Don't let the spirit of rock and roll die!





(With this I have 300 posts. Ahhh I'm so happy!)

Tuesday, November 15, 2011

Monday, November 14, 2011

Looosseeerrr...

I've moved back to 90's, and I fuckin' enjoy it!
No one really knows what music really means.


Smeels like teen spirit.

I love Kurt Cobain, and I really hate that he took to much drugs, and now he's dead. I hope he's happy now in clouds, after 17 years.


Sunday, November 13, 2011

The one that got away.


Deabea aşteptam să apară acest videoclip. Nu am crezut niciodată că o să-mi placă aşa de tare. Lui Katy îi stă minunat cu tunsoarea asta.  Fiecare fată visează la o dragoste ca asta, doar că fără partea când moare el, şi toată viaţa de după...

Funny.


Bruno Mars had a grenade, Taio cruz had dynamite, so they both threw them at katy perry who exploded like a firework. the bang was so loud the black eyed peas forgot the time while rhianna had memory loss and ran around saying Whats my name. Eminem looked around and said im not afraid, then willow smith began to whip her hair, which scared the far east movement who began to fly like a G6, then JLO fell on the floor, nelly then woke up and said PHEW! It was just a drem :)

Bruno Mars and Girl.


Bruno Mars: I wanna be a Billionaire so freakin' bad 
Girl: Cool, I wanna buy some new clothes 
Bruno Mars: You don't need them, Cause girl you're amazing just the way you are 
Girl: Awww, I love you 
Bruno Mars: Me too baby, I think I wanna marry you 
Girl: Show me that you really love me, do something crazy 
Bruno Mars: I'd catch a grenade for ya
Girl: Really ? I'm marying you
*Girl gets hit by grenade and dies*
 Bruno Mars: Sory but today I dont feel like doing anything

Dă-mi aripi.


Pământule, dă-mi aripi:
săgeată vreau să fiu, să spintec
nemărginirea,
să nu mai văd în preajmă decât cer,
deasupra cer,
şi cer sub mine -


By Lucian Blaga



Saturday, November 12, 2011

The dark part of love.


De o săptămână ascult în prostie melodia asta, şi chiar dacă am ascultat-o de 100 de ori şi o tot fredonez prin casă, apetitul meu pentru ea nu a pierit. Poate că toată această plăcere a urechilor mele, de a auzi aceste note este numai meritul vocii lui Bruno, pe care o iubesc.

I'll never be your mother's favourite
Your daddy can't even look me in the eye
Ooh if I was in their shoes, I'd be doing the same thing
Saying there goes my little girl, walking with that troublesome guy

This time I'm hopping for a good life.

Mereu m-am gândit că am eu o problemă, că este ceva greşit la mine. Dar nu acum multă vreme mi-am dat seama că eu nu sunt ca ceilalţi oameni, pur şi simplu nu mă dau în vânt după orice căcat care îmi apare în faţă, şi fac din el un parfum care miroase regeşte. Mi-am dat seama că sunt diferită şi tocmai de aceea oamenii au atâtea răutaţi şi atâta invidie pe mine... Iar lucrul ăsta trebuie să mă facă fericită, pentru că numai oamenii speciali primesc acest tratament. Ştiu că nu sunt foarte fericită din cauza asta pe moment, dar mai bine bârfită decât bârfitoare.


La mulţi ani cu întârziere.

Sunt o nesimţită pentru că nu am făcut o postare pe care chiar am avut intenţia să o fac, dar am uitat, pur şi simplu am uitat. Tot timpul am dat atenţie lucrurilor tâmpite care acuma nu mai au nici o importanţă şi i-am uitat pe oamenii care au fost tot timpul aproape de mine.
La mulţi ani micuţa mea surioară de 1 noiembrie.
Şi la mulţi ani mama mea de 8 noiembrie pentru Sf. Mihail şi Gavril.
Nu a fost cu intenţie, oricum chiar tu zici că cele bune sunt bine venite oricând nu?


Friday, November 11, 2011

Tatuaj.

După o bocnitură care s-a răspândit multă vreme prin camera imensă, Matt a apărut în sfârşit cu un tricoun negru, larg, pe care mi l-a întins.
-Uite. Este proaspăt spălat., mi.a zis mândru de el, pentru că în sfârşit a reuşit să găsească unul curat.
Sineră să fiu chiar nu mă mai interesa cum era tricoul pe care urma să îl port, pentru că eu chiar nu aveam de gând să rămân cu al meu ud.
-Merci, i-am zis recunoscătoare.
L-am luat şi m-am dus în camera din care el tocmai ieşise. Am împins uşa după mine, dar din cauza balamalelor care nu erau foarte bune, aceasta nu s-a închis de tot. M-am chinuit să îmi trag de pe mine tricoul ud leoarcă. Aş fi zis că era doar o mică ploaie, care aşa cum zicea şi mama, o să mă facă mare. Am căzut puţin în depresie pentru că m-am gândit la mama, dar mi-am reveni pentru că nu vroiam să mă gândesc la moartea ei, tocmai în seara asta.
Ahh sutienul meu cu burete, care îmi făcea bustul să arate aşa de bine, se ploştise, şi ştiu că îmi va uda tricoul în locul meu intim, dar prefer să se ude decât să nu port, oricum şi aşa nu avea să se vadă foarte tare pentru că tricoul era negru. Nu aş suporta niciodată să nu port sutien. Ar fi ca şi cum mi-aş scrie pe o plăcuţa, pe care mi-aş agăţa-o de gât, „Come and get me”, şi asta mă enervează cel mai tare. Oricum nu am să mor.
Am tras tricoul pe mine, şi am ieşit din cameră. Picioarele îmi erau goale, iar gresia neagră de pe jos atât de elegantă, mă omora. Îmi era frig, şi mă simţeam aşa de aiurea, pentru că nu cunoşteam nimic din apartamentul lui Matt.
Matt stătea la barul lui, cu un pahar în mână.
-Vrei Cola, cu ceva?
Aş fi vrut, dar am ales să spun:
-Nu. Nu cred că vreau să beau în seara asta.
După ce am terminat propoziţia, el a pus sticla de whisky jos pe blatul de bar, şi a luat în schimb doar paharele, cu Cola simplă.
-Ai cumva vre-un prosop?
Aveam nevoie urgentă de un prosop, pentru părul meu lung până la bust.
A apărut foarte repede cu un prosop, iar eu am început să îmi smotocesc părul sperând să scot toată apa din el. Mi-am ridicat părul şi l-am strâns cu elasticul pe care îl aveam pe mână, într-o coadă de cal.
Mi-am dat seama că eram cu spatele la Matt, când am simţit un deget pe ceafa mea. Mi s-a tăiat respiraţia. M-am întors şi l-am văzut pe Matt cum se uita foarte uimit şi speriat la mine. Ce naiba l-a apucat?
-Ce faci?
-Nimic. Adică am mai văzut tatuajul ăsta undeva.
Şi brusc m-a lovit. Am şi uitat că am tatuajul acela cu dragon pe ceafă. Nici măcar nu am vrut să mi-l fac, am fost obligată. La început nu mi-a plăcut deloc, dar cu timpul m-am obişnuit cu el, şi chiar îmi place acuma. Este un tatuaj, mai exact, care întruchipează un dragon micuţ şi drăguţ, cu coada răsucită, şi chiar nu este urât.
-Unde l-ai mai văzut?
-La o prietenă de-a mea mai veche. Dar este doar un tatuaj nu ese aşa?, m-a întrebat încercnâd să devină foarte convingător.
(Păcat de săraca fată care nici măcar nu avea habar cât de multe belele putea să aducă acel mic tatuaj, pe care acuma îl considera drăguţ.
Matt în shimb ştia foarte bine ce înseamnă şi ceea ce urmează să facă acel micuţ şi banal tatuaj. Cu toate acestea nu avea de gând să îi spună nimica. Nu avea de gând să o îngrijoreze de pe acuma, şi cine ştie, poate este doar o greşeală, iar totul are să iasă până la capăt cu bine. Nu voia să se gândească că avea să ajungă un monstru, fata la care chiar începea să ţină.)

Celebrity Skin.

No second billing cause you're a star now. Oh, Cinderella, they aren't sluts like you! Beautiful garbage, beautiful dresses, can you stand up or will you just fall down.




Thursday, November 10, 2011

It Will Rain

Pur şi simplu îmi place foarte tare melodia asta, chiar dacă nu interpretează nici un capitol din viaţa mea.
Îl iubesc pe Bruno aşa cum am mai zis.


"Everyday it'll rain, rain, rain-ai-ai-ain"

I know I can make it.

"Nu contează, cât de lung am părul. Contează, cât şi cum gândesc" - Pasărea colibrii
"And now I know that I can't trust you anymoreee."
" Everyday, it will rain, rain, rain" -Bruno Mars.
"Oooo but little darlin' watch me change my mind" -Bruno Mars
"I've been working hard so long" -Bruno Mars
"I will break these chains that bind me, happiness will find me." - Bruno Mars
"Go on and try to tear me down, I will be rising from the ground" + Demi Lovato
"These streets will make me feel brand new, the lights will inspireme me." - Jay-Z.
"Simona, tu chiar nu ştii cât de rea şi neagră este lumea asta???"-eu azi.
Şi aşa cum mi-a zis cineva "Fiecare cu quizda măsiii!!!!"

 

Tuesday, November 8, 2011

"Life doesn't run away from nobody. Life runs at people." - Joe Frazier

Monday, November 7, 2011

Apartament mare...

Apartamentul lui arăta groaznic, dar imens. Cred că este unul dintre cele mai luxoase apartamente din câte am intrat în viaţa mea.
Barul era plin de sticle de wiskhy, pahare din acelea cu fundul gros, şi alte sticle cu nişte lichide colorate în ele. Brusc am realizat că de când ne cunoaştem nu l-am văzut bând nimica. Adevărul este că nici nu am fost la vreo petrecere împreună. Dar să continuăm. pe peretele, cu uşa care cred că dădea spre dormitor, se afla o plasmă imensă cu ecaran din acela foarte-foarte plat, în care nici acuma nu înţeleg unde intră atâtea fire...
În faţa ochilor mei se afla un geam imens, din tavan până în podea, care avea o privelişte imensă. Tot New Yorkul se vedea de aici, şi mai ales că acuma este noapte, totul pare de poveste.
Peste tot sunt aruncate haine, în special tricouri de toate culorile, iar undeva lângă imensa canapea, din mijlocul sufrageriei, se afla tricoul pe care îl avea ieri pe el. Canapeaua imensă albă, parcă îmi făcea cu ochiul, să mă duc şi să mă aşez pe ea.
-Ei ce zici, m-a întrebat puţin stânjenit. Pentru mine sincer dezordinea nu mai era un cine ştie ce mari lucru, pentru că pot să zic că şi camera mea se lua la întrecere cu a lui.
-E bine. Dacă ar fi fost prea curată aş fi zis că eşti un pshihopat., am zis, încercând să scot un zâmbet cât mai natural.
Din cauza ploii torenţiale, bluza de pe mine încă era udă, iar părul şi blugii să nu mai zic.

Saturday, November 5, 2011

Lăsând pradă gurii mele ale tale buze dulci...

Vino-n codru la izvorul
Care tremură pe prund,
Unde prispa cea de brazde
Crengi plecate o ascund.

Şi în braţele-mi întinse
Să alergi, pe piept să-mi cazi,
Să-ţi desprind din creştet vălul,
Să-l ridic de pe obraz.

Pe genunchii mei şedea-vei,
Vom fi singuri-singurei,
Iar în păr înfiorate
Or să-ţi cadă flori de tei.

Fruntea albă-n părul galben
Pe-al meu braţ încet s-o culci,
Lăsând pradă gurii mele
Ale tale buze dulci...

Vom visa un vis ferice,
Îngâna-ne-vor c-un cânt
Singuratece izvoare,
Blânda batere de vânt;

Adormind de armonia
Codrului bătut de gânduri,
Flori de tei deasupra noastră
Or să cadă rânduri-rânduri.
By Mihai Eminescu.

Am simţit nevoia să pun poezia asta. Cred că este singura poezie care chiar îmi place, dintre toate pe care le-am citit, sau pe care le-am auzit. Nu ştiu,  faptul că profa de romana, -care btw este cea mai tare profă dintre toate pe care le-am avut-, a discutat cu noi ceea ce înseamnă mesajul, a stat şi ne-a explicat fiecare vers, şi ne-a făcut pe majoritatea dintre noi să ni se ridice de pe ceafă părul, a fost un lucru important. (chiar am rămas uimită când chiar şi cel mai insensibil băiat din clasă a tăcut pe tot parcursul discurusului, care nu a scos nici măcar un cuvând... trebuie să spun că sunt în stare de şoc.) Adevărul e că poeziile lui M. Eminescu, sunt foarte uşor de interpretat, dacă ai inima deschisă şi ştii să citeşti printre rânduri, şi cel mai important să şi simţi cea ce citeşti...
Frumuseţea poeziilor de dragoste, este că te fac să speri, chiar dacă ştii că probabil nu ai nici o şansă...

We make-out in your Mustang...



Summer after high school when we first met, we make-out in your Mustang to Radiohead, and on my 18th Birthday, we got matching tattoos. Used to steal your parents' liquor, and climb to the roof, talk about our future like we had a clue. Never planned that one day I'd be losing you. In another life I would be your girl, we keep all our promises, be us against the world. In another life I would make you stay, so I don't have to say, 'You were the one that got away'. I was June and you were my Johnny Cash. Never one without the other. We made a pact. Sometimes when I miss you I put those records on (whoa). Someone said you had your tattoo removed. Saw you downtown singing the Blues .It's time to face the music I'm no longer your muse, but in another life I would be your girl, we keep all our promises, be us against the world. In another life I would make you stay, so I don't have to say 'You were the one that got away the one that got away The one(X3)' The one that got away.  All this money can't buy me a time machine (No), can't replace you with a million rings (No), I shoulda told you what you meant to me (Whoa), Cause now I pay the price. In another life I would be your girl, we keep all our promises, be us against the world. In another life I would make you stay So I don't have to say, you were the one that got away 'The one that got away The one(X3)'. In another life I would make you stay So I don't have to say, you were the one that got away 'The one that got away'....







Wednesday, November 2, 2011

This world ain't simple, but I'm strong.


I fear real danger. This world ain't simple, but I'm strong, I know how to get out and I'll find my way ‘cause, ’cause it’s love, real simple  and that’s how it works.

So won’t you just give it up ‘cause you don’t understand. Big it up but you don’t understand and it’s really nice, but you don’t understand, so big it up, ‘cause you don't understand, ‘cause you don't understand baby.

I feel it’s fallin’ down, I know I’ll catch it. You crazy world, crazy world, yeah. I feel real passionate. You feel the sun comes down, I'll make it shine, yeah. You crazy world, crazy world yeah.

I can see your fear ‘cause, this world ain’t simple but I’m strong, I know how to stay out and I’ll find my way ‘cause, ‘cause it’s love, it’s love, it’s love, it’s love, it’s loving, yeah.

So won’t you just give it up, ‘cause you don’t understand. Big it up, but you don’t understand and it’s really nice, but you don’t understand, so big it up, ‘cause you don't understand. ‘Cause you don't understand baby.

I feel it’s fallin’ down, I know I’ll catch it. You crazy world, crazy world, yeah. I feel real passionate, you feel the sun comes down,  I'll make it shine, yeah. You crazy world, crazy world yeah.

I feel it’s fallin’ down, I know I’ll catch it. You crazy world, crazy world, yeah. I feel real passionate, you feel the sun comes down, I'll make it shïne, yeah. You crazy world, crazy world yeah. Crazy world, crazy world yeah .Crazy world, crazy world yeah.